Un avion de vânătoare american s-a prăbuşit în Libia
Un avion F-15 Eagle al forţelor aeriene americane s-a prăbuşit în Libia. Cei doi piloţi au fost recuperaţi şi sunt răniţi uşor, a declarat ieri o purtătoare de cuvânt a US Africa Command. "Cei doi membri ai echipajului s-au catapultat din (avionul) F-15E atunci când acesta s-a confruntat cu o defecţiune a echipamentului la 21 martie, în jurul orei 22.30, deasupra nord-estului Libiei", a declarat comandamentul US Africa Command, care asigură coordonarea operaţiunilor de la Stuttgart (Germania). Accidentul nu s-a produs în urma unei "acţiuni ostile". Aceasta este prima pierdere recunoscută oficial a unui avion al coaliţiei în Libia.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.