Un avion de pasageri ucrainean a ieşit de pe pistă
Un avion de pasageri ucrainean a ieşit de pe pistă ieri, în timpul aterizării pe aeroportul internaţional din Istanbul, însă nicio persoană nu a fost rănită, relatează postul de televiziune CNN-Turk, citat de AFP.
Iniţial, televiziunea a menţionat că este vorba despre un avion rusesc, dar agenţia de presă Anatolia, care citează autorităţi aeroportuare, a precizat că în incident a fost implicat un aparat ucrainean care se deplasa pe ruta Doneţk (din sud-estul Ucrainei) - Istanbul şi care avea la bord 44 de pasageri şi membri ai echipajului. Trenul de aterizare al aparatului de tip Embraer ERJ-145 aparţinând companiei UDN s-a afundat în pământ la capătul pistei, fără a provoca pagube, iar pasagerii au fost evacuaţi fără probleme, a anunţat agenţia Anatolia. La faţa locului au fost trimise ambulanţe şi maşini ale pompierilor, potrivit imaginilor difuzate de CNN-Turk. Pista pe care s-a produs accidentul a fost închisă, a adăugat agenţia Anatolia.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.