Ultimul "faraon" renunţă la tron
Preşedintele egiptean, Hosni Mubarak, a renunţat la putere, a anunţat ieri vicepreşedintele Omar Suleiman, în cadrul unei intervenţii televizate, relatează AFP. Suleiman a afirmat că Mubarak, în vârstă de 82 de ani, a renunţat la funcţie şi a transferat puterea armatei egiptene.
Sutele de mii de manifestanţi din piaţa Tahrir, din Cairo, au explodat de bucurie la anunţul demisiei preşedintelui Hosni Mubarak, aflat de aproape 30 de ani la putere. "Poporul a dărâmat regimul! Poporul a dărâmat regimul!", scanda o mulţime în delir, în această piaţă devenită simbolul mişcării de contestare. Manifestanţii strigau de bucurie şi agitau drapele egiptene. Unele persoane au leşinat din cauza emoţiei. La rândul său, secretarul general al partidului aflat la putere în Egipt, Hossam Badrawi, numit în urmă cu numai câteva zile, se pregăteşte să demisioneze, a declarat un apropiat al său.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.