Ucraina ne joacă pe degete
Nu demult, a avut loc în România vizita preşedintelui ucrainean Viktor Iuşcenko. Modul în care acesta a tratat România, ţară membră NATO şi UE, chiar în propria grădină, este demn de predecesorii săi, Stalin şi Kucima. Ulterioarele explicaţii venite de la Cotroceni sunt de-a dreptul nesatisfăcătoare şi dovedesc lipsa unui sistem de reacţie şi prevenire a atacurilor externe şi interne, care atentează la suveranitatea statului unitar român.
Chiar în prezenţa preşedintelui Traian Băsescu, Viktor Iuşcenko a lovit în România fără nicio jenă. Iuşcenko a declarat cu privire la Canalul Bâstroe că acesta este un teritoriu naţional suveran. Or aceste vorbe le-a rostit şi Leonid Kucima, când a participat la inaugurara canalului Bâstroe în anul 2004. România a luat măsuri de sensibilizare a guvernelor şi organismelor occidentale doar în urma presiunilor presei şi a unor organizaţii civile preocupate de apărarea demnităţii naţionale. Astfel, desfăşurarea unor activităţi economice şi a altor tipuri de activităţi în zona canalului Bâstroe şi Delta Dunării nu poate porni de la premisa că aceste zone sunt teritoriu naţional suveran. În urmă cu câţiva ani, Washingtonul transmitea autorităţiilor ucrainene faptul că zona Bâstroe face parte din Biosfera Naturală a Deltei Dunării, zonă care este ocrotită de ONU prin UNESCO şi prin alte acorduri internaţinale dintre care cel mai important este Convenţia Ramsar. Ucraina a fost avertizată că este obligată să respecte aceste acorduri şi să aleagă o altă alternativă pentru realizarea activităţilor pe care doreşte să le desfăşoare. Chiar în condiţiile în care Ucraina reuşeşte să păcălească NATO şi mai ales Statele Unite, care speră degeaba că ar mai scoate ceva teritoriu de sub influenţa rusească, ţara noastră ar fi trebuit să fie capabilă să explice forurilor europene şi nord-atlantice că prin ieşirea directă a Ucrainei la Marea Neagră s-ar fi evitat controlul firesc al comunităţii europene chiar la graniţele sale. Se pune întrebarea dacă Ucraina ştie atât de bine să-şi apere suveranitatea, de ce este nevoie ca ţara noastră să fie cea care primeşte tot timpul lovituri în numele viitorului noii Alianţe Nord-Atlantice? În 1997, amăgită cu intrarea în NATO, România a contrasemnat prin Emil Constantinescu acordul dintre Stalin şi Hitler pentru înstrăinarea naţiunii şi a teritoriilor româneşti de la Est. Trist este că România este lovită în propriile interese chiar de actele unor politicieni români incapabili să reacţioneze la atacurile la adresa ţării.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.