Ucraina - Dialog cu trupe la graniţă
Preşedintele rus Vladimir Putin a îndemnat duminică preşedinţia ucraineană şi rebelii proruşi să se angajeze într-un dialog "substanţial" şi a cerut Kievului să pună capăt operaţiunilor militare şi să garanteze drepturile rusofonilor din estul separatist prorus.
"Este necesară declanşarea unui dialog aprofundat şi substanţial", a declarat Putin pentru televiziuni, adăugând "contează ca acest dialog între părţiile care se înfruntă în Ucraina să se bazeze pe planul de pace" al preşedintelui ucrainean Petro Poroşenko. "Rusia va susţine cu siguranţă aceste intenţii", a continuat el, referindu-se la planul de pace. "Dar cel mai important este să se ajungă la o soluţie politică. Contează ca acest dialog între părţile care se înfruntă în Ucraina să se bazeze pe acest plan de pace", a insistat Putin. Însă, pentru ca planul să funcţioneze, rusofonii din estul separatist este necesar să poată să se considere o "parte inalienabilă" a Ucrainei şi să fie siguri că drepturile lor sunt garantate de către Constituţie, a declarat Putin la televiziune. Preşedintele rus s-a adresat jurnaliştilor după ce a depus o jerbă de flori la Mormântul Soldatului Necunoscut, cu ocazia comemorării începerii celui de-al Doilea Război Mondial, în 1941, în Uniunea Sovietică, când Rusia şi Ucraina au luptat împreună împotriva Germaniei naziste.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.