Ministerul rus de Externe a acuzat autorităţile ucrainene că distrug "intenţionat" mormintele militarilor sovietici din vesul Ucrainei, în special în vederea contruirii unui monument în memoria naţionaliştilor ucraienei la Liov.

"Crearea blasfemică a unui panteon dedicat complicilor naziştilor - combatanţii Organizaţiei naţionaliştilor ucraineni, responsabili pentru moartea militarilor sovietici, civililor şi polonezilor la Volin (Ucraina) - este pe cale de a se încheia" la Liov, potrivit unui comunicat al ministerului. Mormintele militarilor sovietici situate în apropiere "sunt distruse intenţionat", adaugă ministerul. "În oraşul Komarno (din regiunea Liov), un monument dedicat Soldatului eliberator (sovietic), situat într-un parc, a fost distrus la ordinul autorităţilor locale. Mormintele militarilor au fost profanate într-o manieră barbară, sub pretextul transferării acestora, iar rămăşiţele militarilor sovietici au fost dispersate în tot parcul", se arată în acelaşi document.