Camera inferioară a Parlamentului rus a ratificat ieri tratatele de prietenie cu republicile separatiste georgiene Osetia de Sud şi Abhazia, a căror independenţă a fost recunoscută la 26 august de Rusia, relatează RIA Novosti în pagina electronică.

Tratatele recunosc dubla cetăţenie, având în vedere că majoritatea locuitorilor din Osetia de Sud şi Abhazia deţin şi paşapoarte ruseşti. Rusia a fost de acord să unifice domeniul transportului, energiei şi al infrastructurii cu cele două republici.
"Acest tratat se referă, în special, la cooperarea militară, drepturile cetăţeneşti şi protejarea graniţelor", a declarat preşedintele comisiei pentru relaţii internaţionale din Duma de Stat, Konstantin Kosaciov. El a precizat de asemenea că tratatele vor apăra republicile de o posibilă agresiune georgiană.