Transporturile din India, afectate grav de o grevă
Transporturile şi activităţile comerciale au fost perturbate sever în cursul zilei de luni din cauza unei grave organizate la apelul opoziţiei în semn de protest faţă de decizia Guvernului de majorare a preţurilor la carburanţi, informează Financial Times în ediţia electronică. Numeroase curse aeriene, trenuri pe distanţe lungi şi transporturi rutiere au fost anulate din cauza grevei, iar multe companii, mari şi mici, au fost închise. Volumul tranzacţiilor comerciale la bursa din Bombay a scăzut drastic. Tot în cadrul grevei, numeroase şcoli şi colegii au fost închise.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.