Teste de rezistenţă la centralele nucleare din Japonia
Japonia va efectua "teste de rezistenţă" la toate centralele sale nucleare pentru a verfica siguranţa lor, a anunţat ieri ministrul Economiei, Banri Kaieda. După ce un tsunami gigantic a determinat importante scurgeri radioactive la centrala Fukushima Daiichi, autorităţile locale din diferite regiuni ale Japoniei unde se află reactoare nucleare sunt îngrijorate în legătură cu siguranţa instalaţiilor. Niciunul dintre reactoarele oprite pentru mentenanţă de la accidentul din 11 martie nu a putut fi repornit din cauza anxietăţii, ceea ce a redus drastic producţia de electricitate. Înainte de catastrofa din Tohoku, exploatarea energiei nucleare reprezenta aproximativ 30% din producţia curentă a Japoniei.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.