Telefonul mobil l-a trădat pe Radovan Karadzic
Fostul lider al sârbilor bosniaci, Radovan Karadzic, a fost capturat datorită unei simple convorbiri efectuate de pe telefonul mobil, scrie cotidianul britanic "The Times". Fugarul şi-a sunat rudele din Bosnia, iar convorbirea a fost interceptată. Serviciile secrete din Serbia spun că aceasta a fost "eroarea lui fatală".
Telefoanele familiei şi prietenilor lui Karadzic, precum şi domiciliile acestora, erau supravegheate de câţiva ani. Deşi era unul dintre cei mai căutaţi infractori din Europa, Karadzic a renunţat la vigilenţă, pe măsură ce deghizarea lui s-a dovedit eficientă.
Astfel, în luna iunie, Radovan Karadzic şi-a sunat o rudă de pe un telefon mobil. Serviciile secrete au aflat că celularul aparţinea doctorului Dragan David Dabic, ce locuia în Noul Belgrad. Din acel moment, Dabic a intrat în vizorul autorităţilor. Era urmărit şi îi erau ascultate telefoanele. O altă ipoteză are la bază ideea potrivit căreia autorităţile ar fi fost alertate de un telefon anonim. Persoana de la capătul firului le-ar fi povestit de medicul Dabic şi de asemănările dintre acesta şi Karadzic. "Verificaţi, vocea lui seamănă mult cu cea a lui Karadzic", a declarat apelantul la finalul convorbirii. Cotidianul "Blic" scrie că Radovan a fost urmărit timp de şase săptămâni până să fie arestat.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.