Taifunul Sinlaku face victime în Taiwan
Patru persoane au murit şi alte şapte au fost date dispărute ieri, în Taiwan, în urma trecerii taifunului Sinlaku, care a provocat prăbuşirea unui pod şi o alunecare de teren, relatează Reuters.
Un număr de 17 persoane au fost rănite pe insulă. Rafalele de vânt au atins viteze de 160 de kilometri pe oră, a precizat biroul central de meteorologie din Taiwan. Potrivit Guvernului şi presei locale, o parte a unui pod din regiunea Taichung s-a prăbuşit, provocând moartea unei persoane. Alte două persoane au murit în nordul Taiwanului, iar o alta a murit după ce a căzut cu motocicleta în ocean. Aproximativ 500.000 de persoane au fost evacuate din provinciile Zhejiang şi Fujian. În Zhejiang, aproape 30.000 de ambarcaţiuni au rămas ancorate în porturi, a precizat agenţia. Sinalku este cea de-a treisprezecea furtună tropicală (iniţial catalogată ca taifun) care loveşte China în acest an. În cele două provincii, peste 100.000 de locuinţe au rămas fără curent electric, iar traficul aerian a fost blocat. Centrul furtunii se afla ieri, la ora 06.30 GMT (09.30 ora României), la 410 kilometri nord-est de Taiwan.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.