Sute de mii de credincioşi musulmani s-au adunat ieri pe Muntele Arafat, în cadrul celui mai important moment al ritualului anual de la Mecca, desfăşurat până acum fără incidente, relatează AFP.

Numeroşi musulmani au început să se adune de dimineaţă pe Muntele Arafat, numit şi "Jebal Al-Rahma" ("Muntele Iertării"), locul unde Profetul Mahomed a spus ultima predică în urmă cu peste 14 secole. Cu autocarele sau pe jos, credincioşii parcurg încet distanţa de câţiva kilometri dintre Muntele Arafat şi Valea Mina. La prânz a fost organizată o rugăciune colectivă în Moscheea Namera, construită pe locul unde Mahomed s-a rugat. Pelerinii şi-au petrecut ziua în rugăciune, invocând mila lui Allah pe Muntele Arafat, simbolul Judecăţii de Apoi. Noaptea s-au îndreptat spre Valea Muzdalifah, la câţiva kilometri distanţă, iar azi vor reveni la Mina pentru sacrificiul oilor, în amintirea sacrificiului pe care Dumnezeu i l-a cerut lui Abraham, de a-şi omorî fiul. Pelerinii vor petrece încă două zile la Mina, pentru ritualul lapidării lui Satan, simbolizând hotărârea de renunţare la rău. De la începerea hajj-ului, la care participă peste 1,7 milioane de credincioşi veniţi din străinătate şi sute de mii de saudiţi, "nu s-a înregistrat niciun incident", a anunţat guvernatorul din Mecca, Khaled al-Faycal Ben Abdel Aziz.