Cei mari şi cei puternici, împreună cu cei mai slabi şi cei mici, au asistat neputincioşi la prăbuşirea dezideratului în numele în căruia s-au adunat la Annapolis. Preşedintele american George W. Bush, iniţiatorul summitului, se pare că nu a înţeles prea bine că dosarul israliano-arab şi israeliano-palestinian e prea complicat pentru a putea fi rezolvat în cadrul unei reuniuni organizate în pripă.

Peste 40 de delegaţii din mai multe state s-au întrunit într-o sală de sport a bazei militare din Annapolis şi, bineînţeles, l-au aplaudat, probabil din curtoazie şi bună creştere, pe preşedintele Bush, după ce acesta şi-a expus, timp de mai bine de 20 de minute, planul fantasmagoric şi iluzoriu în ceea ce priveşte pacea din Orientul Mijlociu. Cuvintele sună frumos, înălţător şi mobilizator: "Părţile s-au întâlnit la Annapolis, având un scop comun, existenţa a două ţări vecine, coabitând în pace şi securitate: Israel şi Palestina.". Bush a susţinut că pentru a se ajunge la acest deziderat, ambele părţi vor fi nevoite să facă concesii dureroase. Deocamdată, premierul israelian Ehud Olmert şi liderul Palestinian Mahmoud Abbas, preşedintele Autorităţii Palestinine, nu reuşiseră să se înţeleagă asupra unei declaraţii semnate în comun, în favoarea unor tratative accelerate de pace. În ceea ce-l priveşte pe liderul american, acesta doreşte ca tratativele israeliano-palestiniene să înceapă imediat chiar la Annapolis. Evreii şi arabii au sosit la Annapolis mai mult de nevoie, decât mânaţi de o dorinţă intensă de a face pace. Nimeni nu şi-a manifestat entuziasmul faţă de reuniunea de la baza militară. Saudiţii au refuzat să dea mâna cu israelienii, iar sirienii au rămas cu mâinile în aer în faţa israelienilor. Înainte de summitul de la Annapolis au existat voci potrivit cărora chiar numai prezenţa Siriei şi Arabiei Saudite la reuniune ar reprezenta un succes imens al politicii internaţionale. Sirienii şi saudiţii au ajuns şi au fost prezenţi la summit, dar s-a observat că prezenţa lor a deranjat. Interesant este faptul că în vreme ce mai marii Orientului vorbeau şi negociau între ei, acasă la fiecare dintre ei s-au desfăşurat manifestaţii care blamau reuniunea de la Annapolis şi pe conducătorii şi liderii politici care au făcut deplasarea acolo. Forţele armate ale lui Mahmoud Abbas au ucis şi rănit la Hebron peste 50 de demonstranţi palestinieni care manifestau împotriva reuniunii de la Annapolis, iar la Ierusalim 10.000 de israelieni de dreapta au demonstrat, acuzându-l pe premierul Ehud Olmert de înaltă trădare. Eşecurile de la Annapolis nu ar trebui să mire pe nimeni. Nu trebuie ignorată reacţia Iranului faţă de acest summit, manifestată prin stilu-i caracteristic, anunţând construirea rachetei balistice Ashura, cu o rază de acţiune de 2000 de kilometri, precum şi dotarea marinei militare cu un submarine ultramoderne.