Statele Unite ale Americii pregătesc un pachet de concesii în favoarea Rusiei pentru a determina Moscova să renunţe la susţinerea iranienilor şi să se implice în impunerea de sancţiuni Teheranului, în privinţa dosarului nuclear iranian pe care Washingtonul nu pare a vrea să-l abandoneze, deşi s-a demonstrat în numeroase rânduri că acesta practic nu există.

Oricum aceste concesii sunt doar în faza de ipotetice proiecte şi ar viza Tratatul Forţelor Convenţionale din Europa, Rusia fiind interesată de acest tratat doar pentru a se asigura că forţele NATO nu vor avea baze pe teritoriile fostei URSS, în special în ţările baltice, şi că vor exista limitări în ceea ce priveşte prezenţa de trupe în Polonia, Slovacia, Ungaria şi România. La astfel de concesii ar trebui să se gândească partea americană dacă doreşte să atragă interesul Kremlinului. Dacă Washingtonul ar fi dispus să facă concesii de astfel de natură, apare întrebarea cum va afecta acest lucru relaţiile Statelor Unite cu toate aceste state. O întrebare care nu prea îşi are răspuns deocamdată. În ceea ce priveşte Iranul, Moscova s-a comportat ca un aliat al Iranului, iar pe de altă parte a dat impresia că este dispusă a se erija şi într-un intermediar al Statelor Unite în problema dosarului nuclear al Iranului. Aliindu-se cu Teheranul, Moscova a căpătat într-un fel şi posibilitatea de a presa la rândul ei Teheranul în legătură cu programul nuclear, unde are mai multă autoritate decât vor avea americanii vreodată. Pentru a influenţa în mod evident Rusia, Statele Unite trebuie să ofere Moscovei unele concesii în zonele de interes fundamental pentru Kremlin, şi anume, o diminuată forţă convenţională în regiune. Până una alta, în Iran, preşedintele Mahmud Ahmadinejad mai iese din când în când la rampă cu declaraţii în stilu-i caracteristic. Nu o face atât de des ca înainte, dar o face. El a declarat că milioane de iranieni sunt pregătiţi să se sacrifice în lupta împotriva duşmanilor ţării, cu referire bineînţeles la Statele Unite şi aliaţii acestora. Tot de la Teheran se încearcă şi intimidarea Uniunii Europene, prin condamnarea unei declaraţii a Bruxelles-ului, prin care forul comunitar îşi exprimase îngrijoararea faţă de escaladarea restricţiilor privind libertatea de expresie în Republica Islamică Iran. Uniunea Europeană a denunţat închiderea unor publicaţii şi arestarea unor jurnalişti, precum şi a unor kurzi pe care Teheranul de altfel i-a şi condamnat la moarte pentru incitare la luptă "împotriva sistemului". Iranul este acuzat periodic, din toate părţile de altfel, că arestează scriitori, jurnalişti şi intelectuali care militează pentru reforme, fără a li se asigura dreptul la un proces echitabil. Toate aceste acuzaţii sunt bineînţeles negate de către Teheran cu vehemenţă, susţinându-se că nu au loc încălcări ale drepturilor omului, argumentând că doar se aplică legea islamică sharia. Deşi continuă să insiste pe existenţa programului nuclear iranian, Washingtonul a asigurat fără ţintă, probabil pe aliaţii săi, că nu există nici un motiv pentru un atac militar american asupra Iranului în viitorul apropiat.