Statele Unite vor furniza "întreaga susţinere necesară" astfel ca Israelul să îşi menţină "superioritatea militară" în faţa inamicilor săi, a promis marţi secretarul american al Apărării Leon Panetta, evocând programul nuclear iranian.

"Statele Unite vor oferi întreaga susţinere necesară Israelului pentru ca acesta să îşi menţină superioritatea militară asupra oricărei ţări sau coaliţii de ţări, dar şi asupra unor actori alţii decât statele", a declarat şeful Pentagonului în faţa American Israel Public Affairs Commitee (AIPAC), principala grupare de lobby în favoarea Israelului din Statee Unite. Ajutorul militar american destinat Israelului, solicitat în acest an de preşedintele Barack Obama, se ridică la suma de 3,1 miliarde de dolari, faţă de 2,5 miliarde de dolari când acesta a preluat puterea în 2009, a anunţat Panetta. El a adăugat că, în zece ani, ajutorul pe care Washingtonul s-a angajat să îl furnizeze Israelului va atinge suma de 30 de miliarde de dolari. În discursul său în faţa AIPAC, secretarul Apărării americane a precizat că materialele militare furnizate de Statele Unite Israelului sunt "limitate doar celor mai apropiaţi aliaţi şi parteneri" ai Washingtonului. Apărarea antirachetă şi viitorul avion invizibil pe radar de tip F-35 au fost citate, între altele, de către Panetta, atunci când acesta a trecut în revistă anumite tipuri de armament destinate asigurării superiorităţii calitative a armatei israeliene în comparaţie cu alte ţări din regiune. El s-a abţinut, în schimb, să se refere la bombele americane antibuncăr pe care numeroşi experţi le consideră necesare în vederea distrugerii instalaţiilor nucleare iraniene subterane de la Fordo. Cunoscute sub numele de MOP (massive ordnance penetrator), aceste bombe convenţionale de 13 tone, dintre care peste 2,3 tone de explozivi, sunt dotate cu o putere de penetrare suficientă pentru a distruge instalaţii îngropate până la o adâncime de 60 de metri, potrivit unor analişti care şi-au exprimat îndoiala că Israelul dispune de o asemenea capacitate. Referindu-se la programul nuclear iranian, despre care a discutat luni la Washington cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, şeful Pentagonului a reafirmat că "nu există o ameninţare mai mare la adresa securităţii Israelului şi întregii regiuni - şi, deci, a Statelor Unite - decât un Iran dotat cu arma nucleară". "Nu avem o politică de izolare, ci avem o politică vizând să împiedice Iranul să obţină arme nucleare", a spus Panetta, reluând declaraţiile pe care preşedintele Obama le-a făcut duminică, în faţa AIPAC, şi luni, într-o întâlnire cu Netanyahu. "Preşedintele a fost clar, Statele Unite nu blufează", a declarat el. Statele Unite nu exclud recurgerea la forţă, ca ultim resort destinat să împiedice Teheranul să intre în clubul puterilor nucleare militare, privilegiind totodată calea diplomatică şi a sancţiunilor cu scopul de a descuraja Iranul. În cursul vizitei sale la Washington, care s-a încheiat marţi, Benjamin Netanyahu a declarat că "responsabilitatea (sa) supremă, în calitate de premier israelian, este de a veghea ca Israelul să rămână stăpânul destinului său".