Statele Unite "nu se aşteaptă" ca Serbia să recunoască proclamarea independenţei Kosovo, a declarat ieri, la Belgrad, vicepreşedintele american, Joe Biden, relatează AFP.

"Statele Unite nu se aşteaptă, şi o repet, nu se aşteaptă ca Serbia să recunoască Kosovo", a declarat Biden după o întâlnire cu preşedintele sârb, Boris Tadici. Kosovo şi-a proclamat independenţa la 17 februarie 2008. Serbia continuă să considere Kosovo drept provincia sa meridională. Preşedintele sârb a declarat că doreşte "cele mai bune relaţii posibile cu Statele Unite, în calitate de parteneri". Relaţiile dintre Washington şi Belgrad au traversat o perioadă tensionată după ce Statele Unite au recunoscut independenţa Kosovo. Biden este oficialul american cu rangul cel mai înalt care efectuează o vizită în Serbia de la vizita preşedintelui american Jimmy Carter din iunie 1980, în perioada fostei Iugoslavii. Deputaţi ai Partidului Radical Sârb (SRS, ultranaţionalist) au prezentat ieri, în Parlament, afişe prin care vicepreşedintele american Joe Biden este numit "gunoi nazist": "Biden, gunoi nazist, pleacă acasă" (Biden, you nazi scum, go home). Ei le-au lipit apoi în holul Parlamentului sârb. Radicalii sârbi ocupă aproximativ o cincime din cele 250 de mandate parlamentare. SRS se opune vehement vizitei în Serbia a vicepreşedintelui american pe care îl consideră un om politic cu vederi clar antisârbe.