Gazprom a redus drastic, în noaptea de luni spre marţi, livrările de gaze naturale către Europa via Ucraina, mai multe ţări europene anunţând suspendarea completă sau perturbări importante în aprovizionarea cu gaze ruseşti.

Austria primea, ieri dimineaţă, numai 10 la sută din volumul de gaze naturale ruseşti prevăzut, iar grupul OMV a anunţat că va recurge la rezerve pentru a asigura aprovizionarea. Livrările de gaz rusesc către Bosnia, ţară unde necesităţile de gaze sunt asigurate exclusiv din importuri din Rusia, au fost întrerupte total, după mai multe reduceri succesive în cursul zilei. Bulgaria a anunţat încetarea completă a livrărilor de gaze naturale ruseşti, guvernul precizând că va asigura aprovizionarea din rezerve. Compania bulgară Bulgargaz a cerut consumatorilor să utilizeze "orice carburant alternativ posibil", în condiţiile în care Bulgaria depinde aproape exclusiv de livrările de gaz rusesc, care asigură 92 la sută din consum. Livrările de gaze naturale din Rusia către Croaţia au fost întrerupte complet ieri dimineaţă. Ministerul croat al Economiei a anunţat că va începe să opereze reduceri pentru marii consumatori, asigurând totodată că în prezent gospodăriile nu vor fi afectate. Croaţia produce aproximativ 60 la sută din necesarul său de gaze şi importă 40 la sută din Rusia. Grupul francez GDF Suez a anunţat că suspendarea livrărilor de gaze naturale ruseşti nu afectează Franţa, care dispune şi de alte surse de aprovizionare. În Germania, compania Wingas, filială deţinută în proporţie de 50 la sută de Gazprom, a anunţat o scădere a presiunii într-una dintre conductele de alimentare cu gaze naturale ruseşti. Importurile din Rusia - realizate via Ucraina, dar şi via Belarus - reprezintă aproximativ 37 la sută din necesarul de gaze naturale al Germaniei. Livrările de gaze naturale către Grecia au fost întrerupte în cursul nopţii de luni spre marţi, însă compania naţională Public Gaz Corporation a anunţat că va apela la rezervele de gaze lichefiate şi că, în caz de necesitate, va solicita industriei şi companiei naţionale de electricitate să reducă din consum. Grecia importă din Rusia aproximativ 75 la sută din necesarul de gaze naturale. Livrările de gaze naturale ruseşti către Macedonia au fost întrerupte complet, însă ministrul Economiei a precizat că acest fapt nu are consecinţe grave pe termen scurt. Aprovizionarea cu gaze naturale ruseşti a Republicii Moldova nu a fost afectată de măsurile luate de Gazprom, însă Ucraina a acuzat ieri Chişinăul că "foloseşte practic întregul volum de gaze din conducta de tranzit care duce spre România, Turcia, Bulgaria, Grecia şi Macedonia". Chişinăul a respins acuzaţiile, reamintind că "Republica Moldova are un contract pe cinci ani, semnat în 2006". Livrările de gaze ruseşti către România prin Isaccea au fost oprite în noaptea de luni spre marţi, dar decizia nu afectează consumatorii români, deoarece stocurile existente pot acoperi consumul. Astfel, importurile de gaze din Rusia au scăzut la 73%. În Slovacia, autorităţile au anunţat că vor declara stare de urgenţă după ce livrările de gaze naturale ruseşti au scăzut, în cursul nopţii, cu 70 la sută. Turcia nu mai primeşte gaze naturale ruseşti via Balcani, însă este aprovizionată prin intermediul conductei Blue Stream, care asigură legătura directă din cele două ţări. Turcia mai importă gaze naturale şi din Iran şi gaze lichefiate din Algeria şi Nigeria. Livrările de gaze naturale ruseşti către Ungaria "au fost întrerupte la ora 14.30 GMT" (16.30, ora României), a anunţat, ieri după-amiază, ministrul ungar al Energiei, Csaba Molnar.