Sindicaliştii din Italia intră în grevă generală
Principala confederaţie sindicală din Italia - GCIL - a lansat un apel pentru organizarea unei greve azi, în semn de protest faţă de politica economică a Guvernului Silvio Berlusconi, relatează AFP.
Secretarul general al CGIL, Guglielmo Epifani, a confirmat menţinerea planului de grevă, în pofida intemperiilor care afectează de câteva zile Italia. "Greva nu va fi amânată, chiar dacă, în caz de probleme importante, nu vor fi afectate serviciile de utilitate publică", a declarat Epifani, evocând situaţiile din Veneţia şi Roma, unde grevele angajaţilor din transporturi au fost suspendate. Greva are loc pe fondul profundelor disensiuni dintre sindicate. "Guvernul refuză să contracareze în mod adecvat actuala criză economică", a explicat Epifani. Sindicatul mizează pe participarea a un milion de angajaţi din toată Italia. Greva urmează să afecteze sistemul poştal, transporturile şi administraţia. Mişcarea grevistă este susţinută de Partidul Democrat şi de formaţiunea Italia Valorilor. Cabinetul Silvio Berlusconi a adoptat la 28 noiembrie o serie de măsuri anticriză, contestate însă de opoziţie.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.