Rusia este pregătită să iniţieze consultări cu Republica Moldova, Georgia şi Ucraina pe tema adaptării politicilor economice în urma semnării acordurilor de asociere cu Uniunea Europeană, anunţă ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, citat de Itar-Tass.

"Rusia vrea ca Uniunea Europeană să aibă relaţii cu Statele Unite, dar să ia propriile decizii", a spus Lavrov. "Colegii noştri americani continuă să împingă Administraţia de la Kiev pe o cale a confruntării", a declarat Lavrov sâmbătă dimineaţă. "Şansele de soluţionare a crizei ucrainene ar fi mai mari dacă ar depinde doar de Rusia şi de Europa", a adăugat şeful diplomaţiei de la Moscova. "De aproape un an suntem pregătiţi pentru astfel de consultări. Imediat ce proiectele de acord au fost publicate, noi am efectuat o analiză profesionistă, mai ales privind ţările din zona de liber-schimb a Comunităţii Statelor Independente - Ucraina şi R.Moldova", a precizat Lavrov. "Vom analiza actuala situaţie din punctul de vedere al singurului criteriu - cum sunt afectate relaţiile comerciale cu Rusia şi cu alte state membre ale CSI. În mod clar suntem preocupaţi pentru interesele Rusiei şi ale statelor din Uniunea Vamală - Belarus şi Kazahstan", a adăugat Lavrov, admiţând că nu împărtăşeşte "perspectivele radicale", conform cărora semnarea acordurilor de asociere cu UE ar însemna o "sinucidere economică". "Suntem interesaţi în primul rând să vedem care ar fi efectele asupra pieţei ruse ale importurilor fără taxe de bunuri intrare în Ucraina şi R.Moldova, situaţie care va genera înlocuirea mărfurilor moldovene şi ucrainene cu produse europene mai competitive şi ce se va întâmpla pe pieţele ţărilor din Uniunea Vamală - Rusia, Belarus şi Kazahstan", a continuat Lavrov. Discuţii între UE, Rusia şi Ucraina sunt programate în iulie, pe tema efectelor semnării Acordului de asociere. Liderii Uniunii Europene au oferit Rusiei un interval de trei zile pentru aplicarea unor măsuri concrete în scopul detensionării situaţiei în estul Ucrainei, în caz contrar avertizând cu impunerea de sancţiuni suplimentare.