Şanse mari pentru un alt extremist în Parlamentul European - Cehia, tot mai xenofobă
Un partid antiimigraţie înfiinţat în mai 2003 de un om de afaceri japonez câştigă teren în Cehia în vederea alegerilor europene din 25 mai, printr-un discurs xenofob şi speră să intre în PE, după ce a ajuns în Parlamentul de la Praga în urma alegerilor anticipate din octombrie anul trecut.
Partidul Usvit, înfiinţat în mai 2003 de omul de afaceri ceho-japonez Tomio Okamura, a obţinut 6,88 la sută din voturi la scrutinul legislativ anticipat organizat în Cehia în octombrie anul trecut. Formaţiunea îşi pregăteşte acum campania pentru alegerile europene folosind un discurs xenofob, iar lista pentru scrutinul din mai este condusă de avocata Klara Samkova. "Fără ezitare, trebuie să respingem această formă de imigraţie care are în vedere să abuzeze de sistemul social european. Este obligatoriu să fie închise frontierele UE pentru imigranţi. Aici şi acum", insistă Klara Samkova la o reuniune electorală a partidului său în oraşul Jablonec, din nord-vestul ţării. Energica avocată în vârstă de 50 de ani susţine cu vehemenţă "protejarea valorilor europene, afirmând că acestea sunt, înainte de toate, valorile creştine". "Imigranţii aduc valori complet diferite, ceea ce riscă să distrugă Europa, la un moment dat", spune Klara Samkova, în timp ce distribuie fluturaşi electorali în piaţa centrală din oraş. Discursul său este pe placul unei mari părţi a cetăţenilor cehi, mai ales că, potrivit unui sondaj realizat de institutul CVVM, 51 la sută consideră că sunt prea mulţi străini în Cehia. Aproximativ 430.000 de străini se află în prezent în Cehia, ţară cu 10,5 milioane de locuitori şi membră UE din 2004. Dintre aceştia, 113.000 sunt ucraineni, 82.000 sunt slovaci, 52.000 sunt vietnamezi şi 32.000 sunt ruşi.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.