Preşedintele Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev, se va afla în aceste zile în Franţa, pentru a participa la summitul UE - Rusia, după care se va deplasa la Washingtonul pentru a lua parte, pe data de 15 noiembrie, la summitul G20, reuniune dedicată crizei globale. Se pare că preşedintele rus va avea, pentru fiecare dintre aceste reuniuni, propuneri importante de făcut.

La Nisa, în Franţa, este de aşteptat ca Medvedev să poarte discuţii cu preşedintele francez Nicholas Sarkozy pe tema ideilor sale pentru o nouă ordine a securităţii europene. În principiu, deşi destul de vagi, ideile lui Medvedev, evidenţiate în mai multe discursuri ale sale, presupun o restrângere a ordinii mondiale actuale stabilite după încheierea Războiului Rece. Cu privire la summitul G 20, discursul lui Medvedev este la fel de vag, aşa cum a dovedit-o în recenta cuvântare despre starea naţiunii, referindu-se la noi reguli pentru situaţia financiară globală şi despre înlocuirea actualului monopol din această sferă, evident referindu-se la Statele Unite. Numai că, pe lângă faptul că nu are idei concrete despre ce ar trebui să se facă, Medvedev, respectiv ţara pe care o conduce nu dispune de resurse necesare pentru realizarea acestor idei. Nici pe departe. În aceste condiţii, cam nimănui nu-i pasă de marile iniţiative ale Rusiei, care, în loc să câştige respectul marilor ţări, este ca un atlet subţirel care a pierdut startul cursei şi care mai şi irită şi pe toată lumea prin scălămbăielile de pe marginea pistei. Ideile lui Medvedev despre noul aspect al securităţii Europei au apărut prin luna mai a acestui an, însă nimeni nu a dat niciun răspuns. Luna trecută, la o conferinţă la Evian, iniţiativele sale au fost făcute din nou publice, iar Sarkozy, din politeţe, a răspuns că subiectul ar putea fi trecut pe agenda OSCE, la sfârşitul anului viitor. Numai că OSCE-ul este organizaţia care îi irită cel mai mult pe ruşi, mai ales că se ocupă şi cu acţiuni de monitorizare a alegerilor, iar ruşii nu cunosc conceptul de corectitudine şi, nu de puţine ori, OSCE a semnalat mânăriile din scrutinele ruseşti. Deci, nici cea de-a doua solicitare nu a primit un răspuns pe placul ruşilor. În privinţa ideilor despre sistemul financiar global, comunitatea internaţională pare să dea atenţie celor venite din China şi India, care chiar beneficiază de economii puternice şi în dezvoltare, spre deosebire de Rusia, care, pe lângă multă vorbărie goală, mai şi joacă cazaciocul prin fabrici şi uzine. Bursa moscovită este la pământ, iar moneda naţională a pierdut din valoare, după ani întregi în care a fost susţinută artificial, fără reflectare în performanţa economică. Medvedev a mai făcut pe deasupra şi o gafă uriaşă, în zilele alegerii lui Barack Obama la Casa Albă. În loc să iasă şi să-şi manifeste speranţa că noul preşedinte va fi un partener de discuţii mai bun pentru Rusia şi că se aşteaptă la o colaborare bună între părţi, aşa cum au făcut toţi liderii lumii, Medvedev a anunţat că pune rachetele Iskander pe Occident. Medvedev şi Putin vor respect pentru Rusia, însă, când în locul felicitărilor vii cu pistolul scos, ce respect mai poţi să aştepţi? Şi cam peste tot Rusia se prezintă cu arma la vedere.