Procesul România - Ucraina, pentru delimitarea platoului continental şi a zonelor maritime exclusive ale celor două ţări la Marea Neagră, a început ieri la Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga, cu pledoaria României, în calitate de stat reclamant.
Lucrările au început cu o prezentare sintetică a istoricului procesului, începând din data de 16 septembrie 2004, data sesizării Curţii Internaţionale de Justiţie de către România şi până în prezent. Înainte de începerea dezbaterilor propriu-zise au depus jurământul cei doi judecători ad-hoc numiţi de România şi Ucraina: francezul Jean-Pierre Cot - din partea României şi americanul Bernard Oxman - din partea Ucrainei.
Ucraina suţine că Insula Şerpilor îi aparţine, aceasta fiind, conform legislaţiei internaţionale, o entitate care ar trebui să beneficieze de propriul teritoriu, platou continental şi zonă economică exclusivă. Potrivit Kievului, Insula Şerpilor are toate caracteristicile necesare pentru a fi considerată o zonă locuibilă, în contradicţie cu ceea ce susţine România. Cică ar exista oameni care locuiesc acolo. Beneficiază de oficiu poştal, sucursală bancară şi două hoteluri.
Este deja cunoscut că autorităţile ucrainene încearcă să dezvolte infrastructura turistică şi că sistemul de apă potabilă este într-un stadiu avansat de lucruri.
Deşi statutul Insulei Şerpilor este disputat la Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga, se ştie că partea ucraineană este cea care administrează acum insula. Iar Kievul nu a precupeţit niciun efort în a efectua lucrări în zonă, pentru a aduce insula la stadiul care să se potrivească cu cerinţele susţinerii statutului pe care îl promovează în pledoariile sale în faţa Curţii de la Haga. Dacă insula era nelocuită, Ucraina a avut grijă ca ea să devină locuită.
În aceste condiţii România porneşte cu un dezavantaj major, în sensul că nu a avut la îndemână alte instrumente decât revendicarea propriu-zisă bazată doar pe iniţiative verbale, pe când Ucraina a avut tot timpul pâinea şi cuţitul, îngrijindu-se să transforme zona în ceea ce susţine că este.
Nu trebuie uitat faptul că zona Insulei Şerpilor este una bogată în zăcăminte de gaze şi hidrocarburi, pe care fiecare dintre cele două state şi le doresc.
Faptul că România şi Ucraina au acceptat arbitrajul Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga înseamnă implicit faptul că fiecare din aceste ţări va trebui să se supună deciziei Curţii, oricare ar fi aceasta, pentru că decizia va fi una finală şi nu va putea fi contestată. Atât România, cât şi Ucraina au anunţat că vor respecta decizia Curţii, indiferent de rezultat. Acest lucru e un semnal bun, în sensul că va fi rezolvată într-un mod sau altul, definitiv, o problemă destul de controversată din cadrul relaţiilor româno-ucrainene, una care a tensionat de numeroase ori dialogul dintre cele două state.