Reuniunea Consiliului European, la Bruxelles
Criza financiară, încălzirea globală şi liberalizarea pieţei energiei europene au fost principalele subiecte de pe agenda Consiliului European de primăvară care a început ieri la Bruxelles. La reuniunea de două zile participă şi preşedintele Traian Băsescu, premierul Călin Popescu Tariceanu, ministrul de Externe, Adrian Cioroianu şi cel al Economiei, Varujan Vosganian.
În cele două zile de summit şefii de stat şi de guvern din statele membre ale Uniunii Europene abordează mai multe subiecte importante precum liberalizarea pieţei europene a energiei dominată de monopolul rusesc, stabilitatea financiară după criza ipotecară din Statele Unite, implementarea Strategiei Lisabona pentru creştere economică şi locuri de muncă 2008-2010.
De asemenea, sunt programate dezbateri importante privind schimbările climatice. În cadrul Consiliului European urma să fie discutată şi propunerea Franţei privind constituirea Uniunii Mediteraneene. Preşedintele Traian Băsescu a fost prezent ieri, în calitate de invitat, la lucrările Partidului Popular European.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.