Reunificarea ţării este o prioritate pentru preşedinte şi din punct de vedere al politicii de stat, a declarat preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, într-un interviu acordat unui post de radio, relatează BASA-press.

"Eu sunt obligat să merg pe calea reunificării ţării. Trebuie să merg pe acest drum, îmi place acest lucru sau nu. Pur şi simplu sunt obligat", a declarat preşedintele moldovean. Preşedintele Voronin a declarat totodată că Republica Moldova a pregătit propriul pachet de documente în baza cărora va fi soluţionat conflictul transnistrean. Este vorba de legea din 2005 cu privire la principiile de bază ale statutului regiunii transnistrene, un proiect de lege cu privire la autonomia transnistreană şi un plan care prevede soluţionarea treptată a problemei, împreună cu un set de garanţii. Vladimir Voronin urma să se întâlnească cu liderul transnistrean la 25 septembrie, dar întrevederea a fost anulată deoarece părţile nu au ajuns la un consens în privinţa locului desfăşurării ei.