Regimul monarhic din Nepal a fost abolit
Nepalul a devenit, ieri, cea mai tânără republică, punând capăt unei perioade de 240 de ani de monarhie. Atmosfera în capitală era tensionată, guvernul având temeri în privinţa reacţiei monarhiştilor. Deşi Guvernul a interzis manifestaţiile, republicanii au ieşit în stradă să sărbătorească.
Adunarea constituantă a acestei ţări, reunită în capitala Kathmandu, a votat, ieri, cu o largă majoritate abolirea regimului monarhic de guvernare a ţării. 560 de parlamentari au votat pentru transformarea Nepalului într-o republică şi doar patru s-au opus. Parlamentul i-a dat regelui Gyanendra două săptămâni, ca să părăsească palatul din Kathmandu, care urmează să fie transformat în muzeu. Guvernul a avertizat deja că va recurge la forţă, ca să-l oblige pe monarh să plece, dacă va fi nevoie. Din momentul abolirii monarhiei, regele nu mai are dreptul la vreo alocaţie sau la altfel de beneficii. Transformarea Nepalului într-o republică a fost principala revendicare a rebelilor maoişti, care au obţinut la alegerile din aprilie o treime din locurile din Parlament. După scrutin, maoiştii au încheiat un acord de pace cu guvernul, după un război civil de 12 ani, soldat cu 13 000 de morţi. Mulţi nepalezi cred că regele este un zeu încarnat, însă aura mistică a familiei regale a fost estompată după masacrul de acum şapte ani, când prinţul moştenitor l-a omorât pe rege, a ucis alţi 7 membri ai familiei regale şi s-a sinucis.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.