Autorităţile pakistaneze au ordonat celor aproximativ 60.000 de refugiaţi afgani să părăsească regiunea tribală din nord-vestul Pakistanului, în apropiere de graniţa afgană, unde armata pakisaneză luptă împotriva talibanilor şi a combatanţilor al-Qaida, potrivit unor oficiali citaţi de AFP.

Autorităţile pakistaneze au dat termen până duminică refugiaţilor afgani pentru a reveni în ţara de origine şi a părăsi regiunea Bajaur, scena unei ample ofensive militare declanşate în urmă cu aproape două luni. "Conform ordinelor Ministerului de Interne, am luat măsuri energice împotriva refugiaţilor afgani care nu au părăsit încă regiunea", a declarat Abdul Haseeb din cadrul Guvernului. Cea mai mare parte a refugiaţilor sunt în ilegalitate, după ce au trecut ilegal frontiera, a precizat acesta. Refugiaţii au fost trimişi în Afganistan în urmă cu doi ani, în cadrul unui program de repatriere sprijinit de ONU. "Potrivit unor informaţii, refugiaţii afgani sunt implicaţi în acţiuni militante sau antisociale, motiv pentru care sunt expulzaţi", a adăugat el. Între 30.000 şi 90.000 de afgani refugiaţi în regiune au părăsit zona înainte de data limită fixată de autorităţi, potrivit unui oficial local.