După atacurile aeriene ale forțelor rusești asupra orașului portuar ucrainean Odesa, duminică a urmat un atac asupra unui alt oraș portuar, Mikolaiv. Tot duminică, Ministrul ucrainean de externe Dmytro Kuleba a cerut lumii să reacționeze la „masacrul” din orașul Bucha.

 

Anton Herashchenko, un consilier al ministrului ucrainean de interne, a declarat duminică că autoritățile locale au raportat mai multe atacuri cu rachete asupra orașului Mikolaiv.

Armata rusă a vizat porturile din sudul Ucrainei - inclusiv Odesa și Mikolaiv - într-o încercare aparentă de a bloca accesul Ucrainei la Marea Neagră și de a crea un coridor terestru din Rusia către peninsula Crimeea, al cărei control a fost preluat de Moscova în 2014.

Tot duminică, s-a aflat că doi soldați ruși au murit și 28 au fost spitalizați după ce localnici din regiunea ucraineană Harkov le-au dat plăcinte otrăvite.

Ministerul ucrainean al Apărării a spus că ucrainenii le rezistă ocupanților „cu toate mijloacele disponibile”. De asemenea, ministerul a declarat că alți 500 de soldați ruși au fost spitalizați cu simptome de otrăvire cu alcool „de origine necunoscută”.

Ziua a fost însă dominată de știrea masacrului de la Bucha. Cadavrele a cel puțin 20 de civili au fost găsite pe stradă în orașul Bucha, la nord-vest de Kiev, după retragerea forțelor ruse din zonă. Un jurnalist ucrainean spunea că, în retragere, rușii au omorât toți bărbații cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani, după unele informaţii locle ar fi existat aproape 300 de victime.

Morții, îmbrăcați în haine civile, sunt găsiți în poziții ciudate, unii cu fața în jos, lipiți de trotuar, alții cu fața în sus și cu gura deschisă.

„Trei dintre ei sunt cu biciclete, după ce și-au făcut ultima plimbare, în timp ce alții, cu pielea cerată, au căzut lângă mașini ciuruite de gloanțe”, potrivit jurnaliștilor care au avut acces în oraș după ce acesta a fost izolat de aproape o lună. Primarul din Bucha, Anatoliy Fedoruk, a declarat că civilii morți au fost supuși unui tratament inuman din partea forțelor ruse.

„Cadavrele persoanelor executate încă se află pe strada Yabluska. Mâinile lor sunt legate la spate cu cârpe albe și au fost împușcați în ceafă. Așa că vă puteți imagina ce fel de nelegiuiri au săvârșit aici”, a declarat Fedoruk sâmbătă pentru Reuters.

„Nu putem să nu vedem aceste imagini ca pe un pumn în stomac. Trebuie să existe responsabilitate. Cred că cel mai important lucru este că nu putem deveni insensibili, este realitatea a ceea ce se întâmplă în fiecare zi, atâta timp cât brutalitatea Rusiei împotriva Ucrainei continuă", a spus secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, pentru CNN.

Ministrul ucrainean de externe Dmytro Kuleba a cerut lumii să reacționeze la „masacrul” din orașul Bucha. „Rușii urmăresc să elimine cât mai mulți ucraineni”, a declarat el într-o postare pe Twitter, solicitând grupului G7 al celor mai bogate națiuni din lume să impună sancțiuni Rusiei ca răspuns. Separat, președintele Consiliului UE, Charles Michel, a folosit, de asemenea, cuvântul „masacru” pentru a descrie scenele din Bucha după ce forțele rusești s-au retras din oraș iar Ursula von der Leyen s-a declarat „consternată” de informațiile privind „ororile de nedescris” din zonele din care s-au retras rușii