Puterea ayatollahului
Liderul spiritual suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, are puterea de a decide în privinţa programului nuclear al ţării şi în problema relaţiilor Iranului cu Statele Unite ale Americii, şi asta indiferent de cine va câştiga alegerile prezidenţiale ce vor avea loc în Iran în această lună.
Ayatollahul Khamenei este considerat ca fiind instanţa supremă în statul iranian şi astfel are puterea de a decide în problemele majore ale ţării, precum şi în ceea ce priveşte politica externă. Cu toate acestea, este de aşteptat ca ayatollahul Khamenei să nu provoace modificări importante în ceea ce priveşte politica externă a statului iranian, indiferent de poziţia şi persoana viitorului preşedinte al ţării. Mai mult, aparent, nimeni altul decât liderul spiritual poate lua decizii în privinţa direcţiilor importante ale ţării, cum ar fi programul nuclear sau reluarea sau nu a legăturilor cu Statele Unite. Aceste probleme nu pot fi decise de preşedinte. Politica de deschidere a Iranului din timpul fostului preşedinte reformator Mohammad Khatami, atât faţă de Statele Unite, cât şi în ceea ce priveşte dosarul nuclear, a fost decisă la aceea dată de ayatollahul Khamenei, fără vreo decizie din partea preşedintelui Khatami. În prezent, ayatollahul Khamenei îl susţine pentru alegerile prezidenţiale pe Mirhossein Moussavi, fost premier, un contracandidat important pentru actualul lider iranian, Mahmoud Ahmadinejad, care a pierdut orice sprijin din partea lui Khamenei. Programul lui Moussavi prevede reluarea discuţiilor privind dosarul nuclear al Iranului cu marile puteri şi cu Consiliul de Securitate al ONU, însă este de aşteptat ca statul iranian să nu îngheţe deloc activităţiile sale nucleare, pe care susţine că le foloseşte în scopuri paşnice, dar despre care Occidentul suţine că maschează ambiţii militare. Este evident că Moussavi are aceste obiective doar cu girul ayatollahului Khamenei, care este singurul decident în astfel de chestiuni, Moussavi fiind doar un agent al dorinţelor liderului spiritual iranian. Teheranul a anunţat că nu se pune deloc problema opririi în nici un fel a activităţilor nucleare ale ţării în schimbul suspendării sancţiunilor internaţionale.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.