Proteste suspendate până la 1 mai - Comuniştii moldoveni în pragul nebuniei
Partidul Comuniştilor din R.Moldova nu va mai protesta în fiecare sâmbătă, liderul formaţiunii, Vladimir Voronin, anunţând vineri că PCRM va lua o pauză până la 1 mai, când va fi organizat Congresul Civil în Piaţa Marii Adunări Naţionaleă.
"Stăm în faţa unei mari întrebări: Ce vom face mai departe şi ce se va întâmpla cu ţara şi cu oamenii? Am decis că în data de 1 mai vom desfăşura Congresul Civil în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Anunţăm o pauză, vom petrece sărbătorile de Paşti şi ne vom pregăti pentru Congresul Civil. Cu o organizare bună şi cu disciplină vom putea învinge. Vă chem la disciplină şi la ordine, nu trebuie să ne temem", a declarat Voronin în faţa simpatizanţilor PCRM. Preşedintele Partidului Comuniştilor a declarat că această zi este una neagră, iar Alianţa pentru Integrare Europeană a săvârşit o crimă faţă de popor. Voronin a mai spus că AIE a reuşit să aleagă preşedintele din teamă de alegeri anticipate. "În afară de instinctul animal care i-a mobilizat să se consolideze să voteze, nu au nimic, nu au înţelepciune", a declarat Vladimir Voronin. "Jurăm că nu vom da Republica Moldova şi nu vom ceda în această luptă. Vom lupta până la capăt. E un jurământ sfânt. Doar împreună vom asigura prosperarea Republicii Moldova", a declarat Vladimir Voronin. Liderul PCRM a precizat că acest Parlament este nelegitim şi a ales un preşedinte nelegitim. Noul preşedinte al Republicii Moldova este Nicolae Timofti, ales cu votul a 62 de deputaţi.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.