Proteste ale şoferilor de camion din Bulgaria
Sute de şoferi de camion din Bulgaria au protestat în întreaga ţară, ieri, pentru a exercita presiuni asupra Guvernului, în vederea scăderii preţului combustibililor şi a solicita ajutor Executivului, pe fondul scumpirilor, relatează Reuters.
Asociaţia şoferilor de camion consideră că accizele şi taxa pe valoare adăugată au contribuit la majorarea preţului petrolului şi au determinat scumpirea preţului petrolului în ţările din Balcani. Aceasta solicită scăderea impozitelor indirecte. Ministrul Economiei şi Energiei, Petar Dimitrov, a declarat săptămâna trecută că Bulgaria ar putea cere UE să reducă accizele pentru carburanţi, după ce companiile de transport au protestat faţă de preţurile ridicate. Peste 100 de şoferi de camion şi zeci de şoferi de autobuz din Bulgaria s-au deplasat în convoi pe arterele din apropierea capitalei Bulgariei. Proteste similiare au avut loc şi în oraşul Varna, port la Marea Neagră şi în oraşul Ruse, port la Dunăre, dar şi în alte oraşe. Dimitrov a explicat că preţurile ridicate ale carburanţilor reprezintă o preocupare serioasă a UE şi că Bruxelles-ul ar trebui să revizuiască politicile privind carburanţii şi să reducă accizele pentru a evita riscul inflaţiei şi al regresului economic.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.