Guvernul ucrainean a propus Parlamentului să sprijine un program de stat prin care reactoarele nucleare ale centralei de la Cernobîl să fie demontate, iar zona transformată până în 2064 într-un sistem care să nu dăuneze mediului, relatează Ukrainian News Agency, în pagina electronică.

Programul prevede principalele lucrări de desfiinţare a centralei nucleare de la Cernobîl şi de transformare a zonei, furnizând şi o evaluare a problemelor financiare, organizaţionale şi tehnice. De asemenea, programul specifică măsurile prioritare care trebuie luate în perioada 2008-2012, printre care se numără mutarea combustibilului nuclear uzat de la primul, al doilea şi al treilea reactor în bazinele de stocare, proces care se va încheia până în 2013, precum şi construirea unui nou sarcofag pentru cel de-al patrulea reactor. Potrivit proiectului, aproximativ 690 de milioane de euro vor fi alocate pentru implementarea măsurilor prioritare în perioada 2008-2012. Mai mult, programul prevede izolarea finală a reactoarelor de la Cernobîl şi a echipamentului contaminat cu cel mai mare nivel de radioactivitate în perioada 2013-2022. În perioada 2022-2045, se va urmări ca nivelul de radiaţii al reactoarelor să se apropie de limitele acceptate, în timp ce între 2046-2064 se prevede demontarea reactoarelor.