Definitivat anul acesta, în iulie, la sfârşitul preşedinţiei germane a Uniunii, tratatul vine după o pauză de doi ani, provocată de respingerea în 2005 a Constituţiei Europene de către electoratul francez şi olandez. Tratatul de la Lisabona are în vedere reformarea structurilor instituţionale ale blocului comunitar pentru a răspunde noului format extins cu 27 de state membre. Documentul, care a fost precedat de negocieri dure şi numeroase obiecţii, reprezină în fapt o versiune îmbunătăţită a Constituţiei Europene negociate în 2004. Cancelarul german Angela Merkel a admis că nucleul textului respins de francezi şi olandezi a fost păstrat, pe acest nucleu construindu-se prevederile noului tratat. Tratatul de la Lisabona conferă Uniunii persoalitate juridică în relaţiile internaţionale, preşedinţia acesteia urmând să revină începând cu anul 2009, unei persoane special desemnate în acest sens, cu un mandat de doi ani şi jumătate. Pe lângă instituirea funcţiei de preşedinte al Consiliului European, se prevede înfiinţarea postului de şef al diplomaţiei comunitare, ce va avea ca denumire: înaltul reprezentant pentru Politica Externă şi Securitate a Uniunii. Tratatul european aduce, de asemenea, modificări şi sistemului de vot al Uniunii. Astfel, la presiunile poloneze, deciziile comunitare vor fi adoptate prin votul a minimum 55% din statele membre, reprezentând 65% din populaţia UE, cu amendamentul că în perioada 2014-1017 orice stat membru va putea cere reaplicarea vechilor reguli din Tratatul de la Nisa. Se propune de asemenea reducerea numărului comisarilor europeni de la 27 la 15 până în anul 2014, numărul europarlamentarilor urmând să fie de maxim 750, fără a depăşi plafonul minim de 6 europarlamentari şi maximum de 96 per stat. Totodată, documentul conferă Parlamentelor naţionale dreptul de a avea obiecţii faţă de propunerile legislative comunitare. De asemenea, s-a introdus o clauză care face posibilă retragerea statelor membre din UE. Tratatul European semnat la Lisabona urmează să intre în vigoare în urma ratificării sale de către cele 27 de state membre semnatare, prin referendum sau supunerea textului la vot, în cadrul parlamentelor naţionale, întregul proces urmând să se încheie cel mai probabil în următorii doi ani, înaintea alegerilor europene din anul 2009.