O senegaleză va depune plângere împotriva mass-media şi site-urilor care au publicat fotografia sa, prezentând-o ca fiind a femeii care îl acuză pe Dominique Strauss-Kahn de agresiune sexuală, la New York, a anunţat unul dintre avocaţii săi joi, la Dakar, transmite AFP. O studentă, Yaye Dieynaba Diallo, cunoscută ca Adja Diallo, în vârstă de 23 de ani, a cerut unui număr de trei avocaţi senegalezi să pregătească acţiuni în instanţă şi să ceară despăgubiri, apreciind că este o "victimă colaterală" în cazul contra lui Strauss-Kahn, a declarat Samba Ametti, unul dintre avocaţii acesteia. "Încă nu s-a hotărât nimic, dar luăm în calcul o procedură pentru atingere adusă vieţii private", nerespectarea "dreptului la imagine, defăimare sau fals intelectual", a adăugat Ametti.