Preşedintele yemenit Ali Abdallah Saleh şi premierul Ali Mohamed Moujawar au fost răniţi, ieri, în atacul cu obuze împotriva moscheii de la Palatul prezidenţial din Sanaa, a declarat o sursă din cadrul serviciilor de securitate. Preşedintele yemenit "este bine", au anunţat televiziunea publică şi Ministerul Apărării. "Preşedintele Saleh a fost uşor lovit la cap", a declarat un oficial de rang înalt din cadrul Congresului popular general (CPG, al partidului aflat la putere). Şeful statului ar trebui "să rostească un discurs în orele următoare", a declarat la rândul său Ministerul Apărării. Totodată, patru ofiţeri ai Gărzii Republicane yemenite au fost ucişi în atac.