Președintele Trump crește la 50% taxele vamale pe oțel și aluminiu de import - Un nou șoc economic
Președintele american Donald Trump a semnat marți un decret prin care crește de la 25% la 50% taxele vamale pe oțelul și aluminiul importate în SUA, informează AFP. Ordinul executiv prevede că noul nivel se aplică de miercuri la ora locală 0.01 a.m. (04.01 GMT). Comisia Europeană „regretă profund” noile măsuri impuse.
Trump, care consideră strategice industriile legate de cele două metale, a consemnat în actul oficial: „Am considerat necesar să cresc taxele vamale pentru oțel și aluminiu pentru a regla importurile (...) pentru a asigura că acestea nu vor periclita securitatea națională'. El a apreciat, de asemenea, că 'aceste noi taxe vamale vor fi mai eficiente în lupta împotriva excesului de producție ieftină provenit din alte țări care subminează competitivitatea industriilor oțelului și aluminiului din Statele Unite”.
Textul menționează că, „deși taxele vamale impuse până acum au adus un sprijin vital pentru prețurile pe piața americană, nu au permis acestor industrii să se dezvolte și să mențină o rată de utilizare a capacităților de producție suficientă pentru durabilitatea lor și având în vedere necesitățile apărării naționale”.
Taxele respective erau de 25% de la jumătatea lui martie, măsura respectivă fiind printre primele în domeniul comercial adoptate de Trump de la revenirea la Casa Albă. În 2024, Statele Unite au importat aproximativ jumătate din oțelul și aluminiul pe care le-au consumat.
Marți seara, guvernul Canadei a apreciat într-un comunicat că noile taxe vamale americane sunt „ilegale și nejustificate”. Canadienii, principalii furnizori ai produselor respective pentru SUA, au reclamat în 13 martie prima serie de taxe la Organizația Mondială a Comerțului, arătând că „sunt incompatibile cu obligațiile Statelor Unite în domeniul comerțului internațional”.
La rândul său, ministrul mexican al economiei, Marcelo Ebrard, a indicat că va cere vineri ca țara sa să fie exclusă de la suprataxarea respectivă, pe care o consideră „nedreaptă, nesustenabilă și incomodă”. El a susținut că taxele vamale respective sunt „absurde”, deoarece Statele Unite au un excedent în relația cu Mexicul - exporturile americane de oțel sunt mai mari decât importurile.
Trump anunțase dublarea taxelor vamale încă de vinerea trecută, în timpul unei vizite la o uzină siderurgică din statul Pennsylvania, unde a dat asigurări că industriile oțelului și aluminiului din SUA „vor fi mai puternice ca oricând”.
Comisia Europeană a reacționat sâmbătă exprimând regretul „acut” provocat de noile taxe, despre care a afirmat că „subminează eforturile în curs pentru a se ajunge la o soluție negociată” cu Statele Unite.
„Regretăm profund creșterea taxelor vamale impusă miercuri de Donald Trump asupra importurilor americane de oțel și aluminiu, care nu ajută negocierile comerciale în curs”, a declarat comisarul european pentru Comerț, Maros Sefcovic. „Acest lucru nu ajută negocierile actuale, mai ales că facem progrese”, a declarat oficialul european în timpul unei conferințe de presă la sediul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) de la Paris, potrivit AFP.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.