Preşedintele Sudanului, acuzat de acte de genocid
Procurorii Curţii Penale Internaţionale (CPI) au cerut arestarea preşedintelui Sudanului, Omar Hassan al-Bashir, acuzat de genocid, crime împotriva umanităţii şi crime de răboi comise în provincia Darfur, informează Reuters.
Procurorul CPI susţine că "forţele şi agenţii" aflaţi sub controlul lui Bashir au ucis 35.000 de civili şi au contribuit la moartea treptată a între 80.000 şi 265.000 persoane. "Bashir a comis, prin intermediul altor persoane, acte de genocid împotriva grupurilor etnice din Darfur", se arată în documentul de acuzare. În replică, Sudanul a anunţat că nu recunoaşte jurisdicţia Curţii Penale Internaţionale. "Nu recunoaştem nicio decizie a CPI, pentru noi nu există", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului sudanez de Externe.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.