Premierul Ungariei - Orban se îndreaptă spre Orient
Premierul conservator Viktor Orban, care guvernează o ţară în recesiune şi a cărui popularitate este în scădere, şi-a radicalizat discursul, adoptând aluzii religioase, chiar mitologice, în speranţa de a păstra puterea la alegerile viitoare.
"Astăzi, două concepţii, două ideologii, două direcţii coexistă în politica ungară. O (concepţie) respinge uniunea naţională, alta o consideră ca un punct de plecare. Una abandonează oile pierdute, cealaltă le caută tot timpul...", a declarat şeful Guvernului, duminică, într-un discurs la Opusztaszer (150 de kilometri sud de Budapesta), care părea să se refere la opoziţia socialistă. Premierul a pronunţat acest discurs la ceremonia de inaugurare a unei statui, comandate de către Guvern, reprezentând pasărea de pradă "Turul", provenită din vechile legende păgâne maghiare, reluată şi arborată ca simbol de către partidul de extremă dreaptă Jobbik. Acest "Turul" de piatră de 2,10 metri amplasat pe o coloană de 10 metri înălţime trebuie să simbolizeze un "memorial al unităţii naţionale". Dacă respingerea celor care nu gândesc precum el este o constantă în discursul lui Viktor Orban, în schimb, discursul său a luat căi din ce în ce mai mistice. "Biblia ne spune, de asemenea, că un război a izbucnit în Rai şi că Arhanghelul Mihail a străpuns balaurul, care este o reprezentare a lui Satan, şi l-a alungat din Rai", a declarat el duminică. În opinia experţilor intervievaţi de AFP, radicalizarea retoricii urmăreşte să atragă electoratul Jobbik, care a obţinut 17 la sută dintre sufragii la alegerile din 2010.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.