În Spania, noul ministru al Apărării şi-a preluat oficial funcţia, după învestirea guvernului socialist format în urma alegerilor de la 9 martie. Pentru prima dată în istoria armatei spaniole, portofoliul apărării este deţinut de o femeie care, în plus, este şi însărcinată.


În cel de-al doilea guvern al său, premierul José Luis Rodriguez Zapatero a inclus nouă femei şi doar opt bărbaţi - o premieră pentru Spania. O adevărată revoluţie este, însă, numirea unei femei la conducerea Ministerului Apărării. Carmen Chacon, în vârstă de 37 de ani şi însărcinată în luna a patra, a condus până acum Ministerul Locuinţelor. Ea va coordona o armată în care femeile reprezintă doar 12 la sută din efective şi niciuna nu a ajuns încă la gradul de general. Doamna Chacon nu a părut deloc intimidată de noul său rol. Ea a promis să continue modernizarea forţelor armate şi, nu în ultimul rând, integrarea femeilor în rândurile militarilor. Zapatero a înfiinţat şi un Minister al Egalităţii, condus tot de o femeie, în vârstă de numai 31 de ani. Prioritatea noului cabinet este, însă, economia şi, mai precis, adoptarea de urgenţă a unui plan de combatere a crizei.