Cel puţin 12 mineri polonezi au murit ieri într-un incendiu provocat de scurgeri de metan într-o exploatare de cărbuni din zona Wujek-Slask (Silezia, sud), anunţă purtătorul de cuvânt al minei, Andrzej Bielecki, citat de AFP.

 

În total, 38 de mineri se aflau în zona incendiului, la o adâncime de aproximativ 1.000 de metri. Douăzeci şi nouă de răniţi au putut ajunge singuri la suprafaţă, iar alţii au fost evacuaţi de echipele de salvare. Bilanţul morţilor riscă să crească, în condiţiile în care doi mineri erau la reanimare, precizează Edyta Tomaszewska, purtătorul de cuvânt al Oficiului naţional al minelor.