Pleduarie pentru utilizarea armelor chimice şi biologice împotriva Americii, Franţei şi Angliei
Imamul americano-yemenit Anwar Al-Awlaki, ucis în Yemen la 30 septembrie într-un raid american, pleda pentru utilizarea "armelor chimice şi biologice" în special împotriva Statelor Unite, Franţei şi Marii Britanii, relatează miercuri un centru american de monitorizare, citat de AFP.
Declaraţiile liderului spiritual sunt publicate în numărul 8 al "Inspire", revista în limba engleză difuzată de Al-Qaida în Peninsula Arabă (AQPA), potrivit centrului american de monitorizare a grupărilor extremiste IntelCenter. "Folosirea otrăvurilor, a armelor chimice sau biologice împotriva zonelor urbane este autorizată şi recomandată ferm din cauza impactului său enorm asupra inamicului", declara Anwar Al-Awlaki, citat de IntelCenter. "Populaţiile ţărilor care sunt în război împotriva musulmanilor, în special ale celor care sunt la conducerea acestei lupte ca Statele Unite, Marea Britanie şi Franţa, trebuie să fie vizate de mujahedini", adăuga el. Imamul radical, care avea legături cu Al-Qaida şi era un inamic public al Washingtonului la fel ca Osama ben Laden, a fost ucis la sfârşitul lui septembrie, într-un raid american în Yemen. Awlaki era suspectat de Washington că avea legături cu nigerianul Umar Farouk Abdulmutallab, autorul atentatului eşuat de la 25 decembrie 2009 dintr-un avion de linie american. El a corespondat de asemenea cu comandantul american Nidal Hassan, presupusul autor al atacului armat soldat cu 13 morţi la baza militară Fort Hood (Texas), din noiembrie 2009.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.