Piraţi salvaţi de o navă daneză în Golful Aden
Şapte presupuşi piraţi salvaţi de o navă daneză au fost predaţi vineri autorităţilor din Yemen, la două zile după ce au aceştia au fost găsiţi în Golful Aden, relatează CNN.
Potrivit purtătorului de cuvânt al marinei daneze, Jesper Lynge, bărbaţii au fost salvaţi miercuri de nava Absalon după ce au plutit în derivă într-o ambarcaţiune cu care transportau lansatoare de grenade şi mitraliere de tip AK-47. Aceştia au fost descoperiţi la o distanţă de aproximativ 140 de kilometri de coasta Yemenului, a adăugat el. "Acestora li se defectase motorul ambarcaţiunii şi rămăseseră, de câteva zile, fără provizii de mâncare sau apă potabilă", a menţionat el. Echipajul i-a predat vineri pazei de coastă yemenite, a declarat un reporter al televiziunii daneze TV2, Rasmus Tantholt. Cei şapte bărbaţi sunt bănuiţi a fi piraţi pentru că transportau arme la bord, a precizat Lynge.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.