Pilotul avionului prăbuşit la Madrid semnalase o problemă la o priză de aer
Pilotul avionului companiei spaniole Spanair care s-a prăbuşit miercuri la Madrid semnalase în timpul unei prime tentative de decolare o problemă la o priză de aer, rezolvată conform procedurilor normale de personalul companiei, a anunţat joi Spanair, citată de AFP.
"Pilotul, înainte de decolare, a revenit la poarta de îmbarcare, informând despre existenţa unei probleme de supraîncălzire la o priză de aer", a declarat într-o conferinţă de presă la Madrid Javier Mendoza, adjunct al directorului general al Spanair. "Problema a fost rezolvată conform reglementărilor", a adăugat el, precizând că personalul tehnic a "izolat" priza de aer, stingând-o, ceea ce este regulamentar. Priza de aer se situează sub o fereastră a cabinei de pilotaj, a precizat Mendoza. Cursa JK 5022 a companiei Spanair, efectuată în comun cu compania germană Lufthansa, care urma să facă legătura între Madrid şi Las Palmas, în Insulele Canare, s-a prăbuşit miercuri în jurul orei 14.45 (15.45, ora României), provocând moartea a 153 de persoane şi rănirea altor 19. O anchetă este în desfăşurare pentru a determina cauzele accidentului.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.