Peste 40 de morţi la Kandahar
Peste 40 de persoane au fost ucise miercuri seară într-un "atentat" atribuit de forţa NATO talibanilor, în timpul unei nunţi în provincia Kandahar, din sudul Afganistanului, acesta fiind unul dintre cele mai sângeroase incidente din ultimele luni, relatează AFP. Guvernul afgan declarase cu câteva minute mai înainte că puternica explozie, de origine nedeterminată până atunci, fusese cauzată de un atentat sinucigaş, potrivit "primelor informaţii de anchetă". "Numeroşi civili afgani au fost ucişi şi răniţi într-un atentat", precizează un comunicat al forţei internaţionale a NATO (ISAF).
Comentarii
Nu există nici un comentariu.