Două trenuri au intrat în coliziune în statul american Wisconsin, duminică seara, determinând autorităţile să evacueze mai multe locuinţe, în urma scurgerii a peste 18.900 de litri de motorină, a declarat un oficial al Departamentului de Pompieri.

Trei locomotive şi zece vagoane, care transportau nisip şi cherestea, au deraiat într-un punct în care se intersectează şinele de cale ferată, a declarat Rick Hanke, şeful Departamentului de Pompieri din localitatea Slinger, situată în sud-estul statului Wisconsin. Locuitorii de pe o rază de 800 de metri au fost evacuaţi din cauza îngrijorărilor provocate de caracterul inflamabil al motorinei şi de contaminarea zonei, a precizat Hanke. Peste 100 de locuinţe se află în zona de evacuare. Un conductor şi un mecanic de tren au suferit răni în urma accidentului, dar acestea nu le pun vieţile în pericol, a precizat Hanke.