Pe marginea prăpastiei
Uniunea Europeană se află pe "marginea prăpastiei", a apreciat premierul polonez Donald Tusk în faţa deputaţilor europeni reuniţi la Strasbourg. "Nu pot să spun că Europa este mai unită şi nu pot să spun că am depăşit această criză", a declarat Tusk. "Suntem pe marginea prăpastiei", a avertizat acesta. În opinia sa, UE are de ales între "calea comunitară sau cea a egoismelor naţionale". Nouă dintre ţările care nu au adoptat moneda euro, inclusiv Polonia, au subscris la acest pact. Doar Marea Britanie l-a refuzat. "Dacă suntem în această situaţie de panică, este pentru că tratatele au fost încălcate permanent", a subliniat el, criticând implicit decizia Gemaniei de a încălca regulile impuse în materie de deficit şi îndatorare, mişcare preluată apoi de alte state.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.