Pauză de două zile pentru Parlamentul R. Moldova
Liderul comunist Vladimir Voronin, care a condus ieri prima şedinţă a noului Legislativ moldovean, a anunţat o pauză până mâine după-amiază, pentru că încă nu a fost constituită o majoritate parlamentară. Tot ieri au fost anunţaţi liderii celor patru grupuri parlamentare: grupul Partidului Comuniştilor (PCRM) va fi condus de Maria Postoico, cel al Partidului Liberal Democrat (PLDM), de Mihai Godea, preşedintele grupului Partidului Democrat (PDM) va fi Marian Lupu, iar cel al Partidului Liberal (PL) va fi Ion Hadârcă. În acest moment, atribuţiile de şef al statului sunt preluate de către premierul demisionar, Vlad Filat.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.