Papa Benedict al XVI-lea a sosit în Israel, după vizita de trei zile din Iordania. Înainte de a călca pe pământul evreiesc, Papa a subliniat că există numeroase legături de necontestat între Biserica Catolică şi poporul evreu. Cu toate măsurile luate de oficialităţiile israeliene ca totul să se desfăşoare în cele mai bune condiţii şi Papa să se simtă bine pe teritorile israeliene, nu au putut fi stopate anumite manifestări ostile vizitei papei. E vorba de anumite grupuri israeliene care au solicitat împiedicarea Papaei de a părăsi ţara, acuzând Vaticanul că ar ascunde în subteranul cetăţii Sfinte comori ale iudaismului furate de-a lungul secolelor.

Mai mult, un fost general, Giora Ezland, precum şi un rabin renumit pe nume Dov Lior, preşedinte al Consiliului Rabinilor din Iehuda şi Shomron, au declarat că Papa nu este binevenit în Israel, solicitând boicotarea vizitei şi chiar a persoanei papei. Chiar şi deputatul din Partea partidului de stânga Marety, Nitzan Horowitz, a catalogat în mod negativ oportunitatea vizitei Papai Benedict pe teritoriul israelian. Motivul pentru care Papa Benedict se confruntă cu astfel de aprecieri negative, se trage din reprimirea de către Papă în rândurile Bisericii Catolice a unui episcop sud-american care a pus sub semnul întrebării existenţa Holocaustului. Ca urmare, Papa, care şi-a manifestat dorinţa de a se întâlni cu supravieţuitori ai Holocaustului, a fost pus în situaţia ca unul dintre aceştia să refuze întâlnirea cu Suveranul Pontif. În general, autorităţiile israeliene fac tot posibilul ca vizita lui Benedict al XVI-lea să se desfăşoare în cele mai bune condiţii şi să fie un succes. Pentru asta au fost cheltuite mai multe milioane de dolari, iar alte sume considerabile au fost cheltuite pentru asigurarea securităţii Papaei pe durata celor cinci zile ale vizitei sale. Papa a fost întâmpinat la sosirea sa în Israel de întreaga conducere oficială a Israelului, în frunte cu preşedintele Shimon Peres, premierul Benjamin Netanyahu şi alţi membrii ai executivului israelian. Printre cei mai fericiţi de vizita Papei sunt locuitorii oraşelor palestinine Bethleem şi Nazareth, populate de arabi majoritari creştini, iar autorităţiile locale s-au pregătit corespunzător. Papa Benedict al XVI-lea are programată şi o întrevedere cu preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, însă mai mult ca sigur că discuţiile pe teme politice vor fi evitate.