Pontificatul Papei Francisc va mai dura "alţi cinci ani", după care acesta va demisiona, a declarat marţi monseniorul Luigi Bettazzi, episcop emerit de Ivrea.

Într-un interviu, Bettazzi, care a anticipat şi demisia Papei Benedict al XVI-lea, a fost rugat să explice de ce Francisc a declarat recent că pontificatul său va fi scurt, fără a oferi însă detalii.

"Cred că Francisc se gândeşte că dacă în câţiva ani nu se va mai simţi suficient de puternic, aşa cum a fost cazul lui Benedict, va demisiona pentru a deschide calea unui papă cu mai multă energie", a declarat Bettazzi.

Întrebat cât timp estimează el că Francisc va rămâne papă, episcopul a spus: "pentru alţi cinci ani". Într-un interviu acordat recent postului mexican Televisa, Papa Francisc s-a referit la faptul că Pontificatul său va fi unul scurt. "Am sentimentul că Pontificatul meu va fi scurt: patru sau cinci ani; nu ştiu, poate chiar doi sau trei. Doi deja au trecut. Este ca o senzaţie vagă. Poate este ca psihologia pariorului care se convinge pe sine că va pierde aşa că nu va fi dezamăgit, iar în cazul în care câştigă va fi fericit. Nu ştiu. Dar simt că Domnul m-a pus aici pentru scurt timp", a precizat Papa.

Papa nu a spus care va fi decizia pe care o va lua dacă ar fi nevoit să-şi pună problema unei deteriorări a stării de sănătatea sau a capacităţilor, dar nu a îndepărtat posibilitatea unei demisii, exprimându-şi mulţumirea faţă de această nouă "instituţie" a unor "eventuali papi emeriţi".