Panică într-un aeroport din Polonia
Circa 400 de persoane au fost evacuate miercuri de pe aeroportul internaţional din Katowice, din sudul Poloniei, după ce efectivele de securitate, în urma unui apel de urgenţă, au depistat în bagajele unui pasager un obiect ce semăna cu o grenadă, dar care s-a dovedit a fi o jucărie. Poliţia de frontieră a reuşit să-l găsească pe proprietarul bagajului care s-a dovedit a fi un adolescent german. El a afirmat că obiectul, care părea periculos, este doar o jucărie. Totuşi, au fost luate măsurile necesare de securitate, iar geniştii au scos geamantanul din incinta aeroportului pentru a dezarmorsa eventuala bombă. Din cauza alarmei false, pasagerii au fost nevoiţi să aştepte două ore în afara terminalului, iar anumite zboruri au avut întârzieri.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.