Până la turul doi - Holannde vrea o singură dezbatere
Candidatul socialist François Hollande a refuzat marţi dezbaterea propusă celor doi finalişti ai turului întâi al alegerilor prezidenţiale francezede către patru posturi generaliste importante de radio, şi anume Europe1, France Inter, RMC şi RTL.
"Există o (singură) dezbatere dorită de către francezi, (şi anume) marea dezbatere dintre cele două tururi. Există o dezbatere (la televiziune, prevăzută pentru 2 mai). Televiziunile şi radiourile pot foarte bine să o organizeze împreună, (aceasta) este responsabilitatea lor", a declarat pentru presă Hollande, favoritul, conform sondajelor, al turului doi, prevăzut pentru 6 mai. Este "o dezbatere, o mare dezbatere, o dezbatere lungă, o dezbatere atât cât va fi necesar", a continuat el. "Însă mai multe (dezbateri, la) radio, pe Internet, de ce să se multiplice ceea ce este necesar să fie făcut şi să fie făcut bine?", a subliniat candidatul socialist. Hollande a refuzat deja propunerea preşedintelui în exerciţiu Nicolas Sarkozy de a participa la trei dezbateri televizate până pe 6 mai, amintind că tradiţia este să se organizeze o singură dezbatere între finalişti, între cele două tururi. Această dezbatere urmează să aibă loc pe 2 mai. În plus, joi, cei doi adversari se vor succeda, într-un duel la distanţă, pe platoul emisiunii politice "Des paroles et des actes" ("Vorbe şi fapte") a postului France2. Cele patru mari posturi franceze generaliste de radio au propus marţi celor doi finalişti ai turului întâi să organizeze o dezbatere săptămâna aceasta, care să fie difuzată de cele patru posturi simultan. Acest lucru ar fi fost o premieră în Franţa şi ar fi permis, potrivit acestor posturi de radio, "accesul la aproape 12 milioane de ascultători". Nicolas Sarkozy, care nu s-a pronunţat încă asupra acestei propuneri, susţine organizarea a trei dezbateri şi îl acuză pe rivalul său că fuge de dezbatere.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.